NEVERSEA you before!

Nu am fost niciodata pasionata de cluburi, discoteci, viata de noapte. S-a intamplat, e adevarat, sa merg in adolescenta mea “la discoteca”, dar nu a devenit o pasiune pentru mine.

Nefiind o persoana pasionata de viata de noapte, trebuie sa recunosc ca nu m-a atras ideea de a merge la vreun festival vreodata. Untold, Electric Castel sau Neversea (doar de astea am auzit). Primul festival de care am auzit, a fost Untold. Era o reclama la TV din ce imi amintesc. A fost total neinteresant pentru mine. In 2013 cand a avut loc prima editie Electric Castle, eu nu stiam pe ce lume traiesc din acest punct de vedere. Habar nu aveam ce inseamna un festival de muzica. Eu fusesem la Festivalul Berii de la Iasi unde ma dadeam in carusel si mancam mici si vata de zahar. Atat stiam eu despre festivaluri.

Anii au trecut si festivalurile au inceput sa prinda tot mai multa amploare, sa se vorbeasca tot mai mult despre ele in social media si nu numai. Am inceput sa devin curioasa. Imi amintesc ca anul trecut am vazut atatea postari si atatia oameni mergand ba la Electric, ba la Untold ca s-a activat efectul de turma. Voiam si eu. Pentru ca “toata lumea” mergea la festival. Am aflat acum cateva luni ca la Neversea va concerta si Jessie J printre alti artisti. Am sarit in sus de bucurie. Aveam doua motive, amandoua la fel de intemeiate. Sa merg la un festival de muzica unde merge “toata lumea” si sa o vad pe Jessie. E drept, motivul principal era Jessie J ca altfel, la cum ma cunosc, uitam de dorinta mea de a merge la un festival de muzica sa vad cum e.

Dupa check-in si alte formalitati, unele mai complicate ca la aeroport, am intrat in festival. Eram ca un copil mic intrat intr-un parc de distractii. Vedeam tot felul de decoruri pentru a te fotografia, spatii de relaxare, concursuri, eram cu ochii benoclati in toate partile. Fata mea arata cam asa

Nu prea stiam ce sa fac pe acolo. Am pornit spre scena principala unde urma in doua ore sa cante minunatia aia de femeie. Deveneam din ce in ce mai entuziasmata ca sunt acolo.Mi-am luat o bere si m-am instalat cu fetele cu care eram pe unde am putut in zona “main stage”. Da, ca nimeni nu spune acolo “scena principala” :)) Eram la “main stage”. Muzica se auzea foarte tare si a inceput sa-mi placa tot mai mult. Nici nu stiu cine canta, ce DJ punea muzica, eu ma simteam bine. Si m-am simtit extraordinar toata seara. Aproape extraordinar 🙂 Eu obisnuiesc sa ma bucur atat de mult de astfel de momente incat uneori sunt privita ca o isterica de catre cei din jur.

La un moment dat, am inceput sa privesc in jur. Eram neobisnuit de energica fata de ceilalti. Si am constatat cu dezamagire (urmeaza “revelatia revelatiilor”). :)) Oamenii nu se bucura la fel de mult ca pe social media. Sau se bucura cat se face poza, story-ul si gata. S-a incheiat distractia. Restul e act de prezenta. A, vine Jessie J. Am auzit ca e tare. Hai si noi acolo. Asta a fost sentimentul meu privind oamenii din jur.

Eu am ajuns la acel festival avand in memorie toate postarile ce le vazusem la altii. Lumea se distreaza, se simte bine. Decoruri care mai de care mai spectaculoase. Fete frumoase care iti prezinta zone de relaxare de zici ca e mai confortabil decat la tine acasa. Ce mai, Raiul pe pamant. Normal ca voiam si eu sa fiu prezenta. Dar cand colo, soc! SOC SI GROAZA!!!!! Realitatea e altfel fata de cum e pe Instagram (“SAY WHAT??”). In realitate nu gasesti niciodata loc sa stai si tu pe o pernuta de aia confortabila. Poate daca ochesti una si nu mai pleci de acolo pana se elibereaza. Pentru o poza “cool”, stai la coada si ai vreo 20 de oameni in fata. Nu m-as mira sa se si uite urat la tine daca nu-ti iese poza din prima si mai faci o incercare. (nu stiu, ca n-am stat la coada:) ).

In schimb am stat la coada la mancare pentru ca da, imi era suficient de foame incat sa fiu dispusa sa stau la coada. (Preturi ok, nimic de zis). Cred ca am stat vreo 25 de minute pana sa am farfuria cu mancare in mana. Si tot atatea minute sa casc ochii poate poate se elibereaza o masa sa nu fiu nevoita sa mananc pe nisip. Partea mai trista era ca unii oameni care stateau la masele de acolo, nu se mai vedeau la festival. Ei se aflau la cel mai cool restaurant de la malul marii. Pentru ca nu-i asa, dupa ce mananci, iti aprinzi o tigara, iti faci siesta, stai de vorba, discuti chestii importante, iar toate astea se fac stand relaxat la masa. Nu mai conteaza ca altii stau cu farfuriile in mana si se uita disperati dupa o masa, poate poate nu mai au si de data asta nisip pe post de condiment.

La 5 dimineata nu se mai vedea nisipul de paharele si dozele si sticlele lasate pe jos. Degeaba au “inventat” organizatorii aparat unde puteai recicla. Ba mai mult, iti dadeau si premiu. La 5 doze reciclate, primeai o borseta. Mi-a parut rau ca am vazut doar un astfel de aparat. Dar poate nu am fost eu atenta. Nu spun ca a fost doar unul. Doar ca era curat doar in zona aparatului de reciclat. In zona scenei principale nu mai vedeai nisipul de toata mizeria lasata in urma. Acum imi pare rau ca nu am luat de acasa niste saci menajeri de aia imensi si sa fi inceput sa strang. Si sa fi mers la fiecare in parte sa ii rog sa ma ajute. Nu m-ar fi ajutat toti, dar sigur cativa s-ar fi implicat. Si poate ca cei care s-ar fi simtit cu musca pe caciula ar fi pus osu’ la treaba asa, sa-si spele propria rusine. Stiu, acum chiar visez.

Recunosc, a fost o dezamagire pentru mine. Desi stiu ca social media distorsioneaza mult realitatea, eu chiar am crezut ca un festival de muzica de genul asta, te bucura continuu. De aia te duci acolo. Sa te bucuri. Sa uiti de griji, sa dansezi, sa razi cu pofta, sa tipi de fericire. Si oamenii nu faceau asta. Oamenii stateau seriosi, unii erau chiar apatici, altii nervosi, altii nicicum. Acum nu va ganditi ca nu am vazut oameni care sa se bucure, sau care sa danseze entuziasmati. Vorbesc de majoritate.

Multa lume, multa, multa lume cu telefoanele in mana. Filmau, pozau, postau. Aveam senzatia ca oamenii cauta sa se distreze numai in ideea de a avea ce posta. Ca si cum e o obligatie. Trebuie sa ma distrez ca sa am ce posta. Si eu am facut poze. Si mie imi place sa postez cand ma distrez si ma simt bine. Numai ca, am realizat ca atunci cand imi place ceva cu adevarat sau ma acapareaza anumite momente, eu uit ca am telefon la mine. Pur si simplu traiesc momentul cu o intensitate ca uit de toate. Si acest lucru m-a facut sa ma gandesc la faptul ca sunt atat si atat de putine momente in care ne bucuram cu adevarat de micile placeri ale vietii. Da, stiu, nu e o realizare inedita, toata lumea vorbeste despre traitul in prezent, constientizarea lucrurilor importante, etc.etc, bla bla bla. Dar stau si ma gandesc cat de des constientizam momentul ala in care simtim emotia cum ne inunda corpul si mintea si nu ne mai gandim la nimic altceva. Pentru ca de cele mai multe ori cand ni se intampla asta, punem mana pe telefon si facem o poza sau un filmulet. A, apoi stam o buna bucata de vreme sa editam poza. Vrem culori, umbre, efecte. Sa fie buna de postat. Si ma intreb, unde a ramas emotia aia care ne-a facut sa facem poza, pe care ulterior sa o editam, apoi sa o postam, apoi sa comentam la reactiile primite in social media si apoi… si apoi…? …

Oare emotia aia nu se indeparteaza de noi in momentul in care punem mana pe telefon? Pentru ca noi nu ne mai concentram pe ea. Incepem sa fim atenti la toate celelalte aspecte. Sa aratam bine in poza, sa zambim frumos sau sa fim cat mai expresivi. Ca ceilalti sa ne aprecieze. Sa vada cat de fericiti suntem, cat de “fain” ne distram la Neversea. Sau la orice alt festival. Ca presupun ca e la fel peste tot.

Imaginati-va ca va bucura un moment anume. De fapt, va provoc. Cand va bucura ceva foarte tare, concentrati-va pe senzatia de bine. Si nu va mai ganditi sa captati momentul. Doar bucurati-va de el. Si amintiti-va si a doua zi de acel moment. Incercati sa va dati seama cat de important este. Si cum va simtiti sa stiti doar voi de el. Eu cred ca veti simti emotia acelui moment si a doua zi. Asa cred eu. 🙂

M-am simtit extraordinar de bine. La 33 de ani am fost la primul meu festival de muzica. La Neversea. Am vazut lucruri frumoase, am vazut lucruri mai putin frumoase, m-am bucurat, m-am intristat, m-am entuziasmat, am cantat, am dansat, am fost mai activa ca multe fete mai… mici ca mine 🙂 Am ascultat-o pe Jessie J cu mintea si cu sufletul. Am simtit ca sunt acolo. Am simtit emotia aia de care va vorbeam putin mai sus. Si am lasat-o sa ma cuprinda. M-am bucurat de ea si mi-am promis ca o sa fac asta din ce in ce mai des.

Apropo de asta, chiar a avut un moment Jessie J in timpul concertului. Trupa incepuse sa cante si ea i-a oprit. Si i-a rugat pe toti din public sa lase telefoanele jos si sa pastreze amintirea acelui moment in minte.

Am zambit.

Nu am apucat sa fac multe poze 🙂

Sursa prima poza: Google

One thought on “NEVERSEA you before!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s