Lumea se imparte in doua.

Ma feresc de foarte multe ori sa imi expun parerea in public vizavi de o situatie atipica. Mi-e teama ori ca parerea mea e gresita, ori de criticile care ar putea veni odata cu expunerea unei pareri. Asa ca aleg sa vorbesc in grupuri restranse de prieteni, de oameni care ma cunosc si nu ar da cu biciul in mine daca nu ar fi de acord cu parerea mea.

Pentru ca lumea este impartita in doua.

Sunt cei care au ales sa iasa in strada pe 10 august 2019, in speranta ca se va schimba ceva, si cei care au ales sa stea la terasa ca “oricum nu se schimba nimic”.

Sunt cei care considera ca iubirea nu se voteaza si cei care considera ca e pacat sa nu se voteze.

Sunt cei care au plecat din tara pentru un trai mai bun si cei care au ales sa traiasca in propria tara sperand la acel trai mai bun.

Si lista poate continua. Zilele acestea lumea se imparte din nou in doua. Sunt cei care isi doresc ca cei dragi sa fie in siguranta si aleg pe cat posibil sa rareasca activitatile in afara casei, in speranta ca vor contribui la stoparea raspandirii acestui virus COVID 19 si, cei “curajosi” care sfideaza ce se intampla in jur pe motiv ca totul e o conspiratie, ca suntem manipulati, ca lor nu li se va intampla nimic, etc. Lor nu li se va intampla nimic.

Si nu pot s-o inteleg pe asta cu “au murit doar X oameni”. Cum adica doar? Adica e nevoie sa moara mult mai multi ca sa incepem sa ne ingrijoram? Ar trebui sa ne continuam vietile sa vedem asa cam care ar fi recordul deceselor intr-un an? Nu inteleg…

E foarte posibil ca asta sa fie o manipulare. E foarte posibil ca toata aceasta situatie sa fi fost programata de marile puteri ale lumii, de cei care vor sa elibereze planeta ca suntem prea multi, de cei care voiau o criza mondiala etc. Dar ce facem noi prin atitudinea aroganta si zeflemitoare, este doar sa ii ajutam sa isi duca planul la bun sfarsit. Asta daca o fi adevarata treaba cu virusul iesit din laborator. Eu nu cred nimic cu privire la acest subiect si nu omit nicio parere despre ce este adevarat sau fals.

Faptul ca aleg sa stau acasa in masura in care imi permite jobul si nu-l risc asa incat sa raman fara bani de chirie, nu spune despre mine ca sunt paranoia. Spune despre mine ca vreau sa se termine cat mai repede si sa existe repercursiuni cat mai mici posibile pe viitor.

Spune despre mine ca nu vreau sa ma expun si sa iau un virus pe care sa-l dau altcuiva care are mai putine sanse ca mine sa reziste la el. Spune despre mine ca sunt constienta de riscuri si aleg sa fiu responsabila.

De 3 saptamani ma dau “ca disperata” cu dezinfectant pe maini. Sa nu pun mana pe fata fara sa am mainile curate a devenit reflex. Aleg sa fiu “paranoia” intr-o lume in care lucrurile se pot schimba peste noapte fara sa fii avertizat. Aleg sa fiu “paranoia” nu atat pentru mine, cat pentru altii care nu ar rezista la fel ca mine. Ca mie nu mi-e frica de faptul ca as lua virusul. Mi-e frica de cui as putea sa-l dau mai departe. Ca nu mai vorbim de mofturi, de pasarele in cap. Discutam despre vieti. Vieti omenesti.

Un om tare drag mie imi spunea de multe ori: “Oamenii se vor gandi doar la ei. Nu te astepta sa fie cineva de partea ta si sa iti vrea binele. Ii intereseaza strict de ei. Asta e lumea in care traim.” Si de multe ori mi se parea normal sa te gandesti intai la tine si apoi la ceilalti. Ei, acum au venit niste vremuri in care ar fi obligatoriu sa ne gandim la ceilalti. Si nu o facem. Pentru ca daca nu am facut-o pana acum, de ce am face-o de acum inainte?

Sunt o persoana activa. Nu-mi place sa stau degeaba. Aveam weekend-uri in care alegeam sa stau in casa din diverse motive si dupa o zi deveneam anxioasa. Eram trista si nu intelegeam de ce. Pana ieseam afara la o plimbare si imi trecea.

Sunt 3 zile de cand stau in casa. In 3 zile am facut o vizita la stomatolog ca a fost absolut necesar avand dureri mari, si o vizita la veterinar pentru vaccinul pisoiului meu, vaccin intarziat deja de 2 saptamani. Si nu voiam sa risc sa se inchida cabinetul si Cookie sa nu fie in siguranta.

Simt ca incep sa devin trista si anxioasa la cat stau in casa. Dar stiu ca fac asta cu un scop. Cookie e fericit ca ma are langa el toata ziua. Eu incerc sa ma incurajez de una singura si sa imi spun ca nu va dura mult. Jobul meu, la fel ca al multor persoane, va fi afectat o perioada de timp. Sunt oameni disperati ca vor pierde milioane de euro dupa aceasta situatie, altii plang ca nu au cu ce sa plateasca chiria luna viitoare. Si aici din nou, impartim lumea in doua.

Imi doresc sa avem cat mai putin de suferit de pe urma acestei nenorociri. Imi doresc sa ne reluam viata de inainte cat mai repede posibil. Deja imi este dor de imbratisarea unei persoane dragi. Imi este dor de “cina cu fetele”. Imi este dor sa merg in Iasi, la ai mei. Imi este dor sa ma antrenez in sala. Imi este dor de atatea…

#avem grija … #avetigrija

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s