Primii mei 10 K

Azi am alergat 10 km. Simt nevoia sa scriu despre asta pentru ca e un record personal. Desi daca stau sa ma gandesc la experientele mele anterioare, s-ar putea totusi sa fie al doilea. Dar azi a fost magic.

Am plecat de acasa cu gandul “sa dau doua ture de parc”. Asta inseamna cam 6 km si un pic. Nu obisnuiesc sa alerg afara, nu am acest obicei si este diferit fata de banda pe care o gasim in salile de fitness. In sala cred ca o data sau de doua ori am reusit sa alerg 10 km, alergatul fiind pentru mine printre ultimele alegeri in materie de miscare. Afara, cel mai mult am alergat 6,5 km. Anul asta am alergat de doua ori in parc, azi fiind a doua oara. 😀

Imi dau seama abia acum ca mi-a placut sportul inca de mica. Alergam pe terenul din curtea scolii la ora de educatie fizica si nu ma opream chiar daca profesorul pleca si ceilalti colegi se opreau pentru asta. Asta se intampla in clasele primare. Am facut parte din echipa de handbal a scolii in clasele 5-8, am participat la concursul de atletism.

Nici nu sunt convinsa ca asta e denumirea corecta. Ce-mi amintesc este ca s-a dat concurs pe scoala la atletism si cine ajungea primul la linia de sosire, mergea in etapa judeteana. Am participat pentru ca imi placeau provocarile. Nu m-am antrenat, nu am discutat cu profesorul de educatie fizica despre asta, nimic. Imi aduc aminte de parca a fost ieri. Eram pe locul 2 cu putin inainte de linia de sosire si nu stiu ce forta m-a impins, ca am prins o viteza de am depasit-o pe colega mea de banca (participase si ea) astfel incat am ajuns prima la linia de “finish”.

Iesisem locul 1 pe scoala la cursa de atletism. M-au trimis la faza judeteana care a avut loc la stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, Iasi. Nu mai tin minte cate ture de stadion trebuiau date, erau multe, multe tare. Eu nu aveam nici un fel de pregatire. Tin minte ca primii 4 care ajungeau la linia de final, castigau un week-end la munte. Nu stiu cum sa va zic, dar cel putin pentru mine la vremea aia, era un premiu imens. Am pornit cu gandul ca nu am nicio sansa. Si nu aveam. Am iesit pe locul 40. 😅 Ce am retinut eu din acea experienta? Faptul ca nu m-am oprit. La un moment dat nu-mi mai simteam corpul, treceau pe langa mine alti copii care alergau mult mai repede ca mine iar eu abia ma taram. Dar am ajuns la linia de final. Pe locul 40, fara sa abandonez cursa.

Asta mi s-a intamplat si azi. Ajunsesem la cei 6 km pe care mi i-am propus si mi-am dat seama ca nu ma simt sfarsita. De ce n-as alerga 10 km? Si am alergat.

Cel mai minunat lucru la toata povestea asta cu alergatul este ca, timp de o ora am fost eu cu gandurile mele. Cu muzica mea in urechi mai mult neobservata de mintea mea, cu oamenii din jur pe care uneori ii intalneam cu privirea, alteori nu. Er

Timp de o ora si cinci minute, am vorbit in gandul meu cu oameni pe care-i iubesc, oameni care m-au ranit, cu oameni pe care i-am ranit, imi justificam actiunile fata de ei, apoi ma certam pe mine ca tot timpul caut sa ma explic sau sa fac pe victima, apoi incepeam o discutie sincera cu mine, dupa care treceam la un alt episod in gandurile mele. Nu puteam sa fug de gandurile mele. Eu fugeam dar ele veneau dupa mine. 😀 Si a fost minunat “sa stau de vorba cu ele”. Cand am terminat cei 10 km, simtisem cum ma dau jos dintr-un carousel. Parcul se invartea, corpul era atat de usor de parca nu-mi mai apartinea, respiratia aveam grija sa fie in control. Si de fapt respiratia este toata smecheria. Dupa primele 20 de minute aveam dureri in partea stanga. La fel, am inceput sa vorbesc cu mine, sa-mi spun ca e normal corpul sa reactioneze la o actiune cu care nu este obisnuit si inspiram pe nas si expiram pe gura. Si urmaream acest proces in timp ce alergam. Fara sa exagerez, in 2 minute maxim durerea a disparut. Si ori de cate ori aparea un disconfort in alergatul meu, ma concentram mai mult decat o faceam deja, pe respiratie.

Am simtit nevoia sa scriu aici pe blog despre asta, gandindu-ma totodata la experientele mele din trecut si cum am lasat sa treaca atat de multe lucruri pe langa mine pentru ca ma gandeam ca eu nu pot. Inca ma mai impiedic de acest “nu pot” cu toate ca acum sunt mult mai constienta ca pot daca vreau cu adevarat sau am determinare.

Pana la 40 de ani particip la maratonul 40 K. Atat va zic! 😀

Lumea se imparte in doua.

Ma feresc de foarte multe ori sa imi expun parerea in public vizavi de o situatie atipica. Mi-e teama ori ca parerea mea e gresita, ori de criticile care ar putea veni odata cu expunerea unei pareri. Asa ca aleg sa vorbesc in grupuri restranse de prieteni, de oameni care ma cunosc si nu ar da cu biciul in mine daca nu ar fi de acord cu parerea mea.

Pentru ca lumea este impartita in doua.

Sunt cei care au ales sa iasa in strada pe 10 august 2019, in speranta ca se va schimba ceva, si cei care au ales sa stea la terasa ca “oricum nu se schimba nimic”.

Sunt cei care considera ca iubirea nu se voteaza si cei care considera ca e pacat sa nu se voteze.

Sunt cei care au plecat din tara pentru un trai mai bun si cei care au ales sa traiasca in propria tara sperand la acel trai mai bun.

Si lista poate continua. Zilele acestea lumea se imparte din nou in doua. Sunt cei care isi doresc ca cei dragi sa fie in siguranta si aleg pe cat posibil sa rareasca activitatile in afara casei, in speranta ca vor contribui la stoparea raspandirii acestui virus COVID 19 si, cei “curajosi” care sfideaza ce se intampla in jur pe motiv ca totul e o conspiratie, ca suntem manipulati, ca lor nu li se va intampla nimic, etc. Lor nu li se va intampla nimic.

Si nu pot s-o inteleg pe asta cu “au murit doar X oameni”. Cum adica doar? Adica e nevoie sa moara mult mai multi ca sa incepem sa ne ingrijoram? Ar trebui sa ne continuam vietile sa vedem asa cam care ar fi recordul deceselor intr-un an? Nu inteleg…

E foarte posibil ca asta sa fie o manipulare. E foarte posibil ca toata aceasta situatie sa fi fost programata de marile puteri ale lumii, de cei care vor sa elibereze planeta ca suntem prea multi, de cei care voiau o criza mondiala etc. Dar ce facem noi prin atitudinea aroganta si zeflemitoare, este doar sa ii ajutam sa isi duca planul la bun sfarsit. Asta daca o fi adevarata treaba cu virusul iesit din laborator. Eu nu cred nimic cu privire la acest subiect si nu omit nicio parere despre ce este adevarat sau fals.

Faptul ca aleg sa stau acasa in masura in care imi permite jobul si nu-l risc asa incat sa raman fara bani de chirie, nu spune despre mine ca sunt paranoia. Spune despre mine ca vreau sa se termine cat mai repede si sa existe repercursiuni cat mai mici posibile pe viitor.

Spune despre mine ca nu vreau sa ma expun si sa iau un virus pe care sa-l dau altcuiva care are mai putine sanse ca mine sa reziste la el. Spune despre mine ca sunt constienta de riscuri si aleg sa fiu responsabila.

De 3 saptamani ma dau “ca disperata” cu dezinfectant pe maini. Sa nu pun mana pe fata fara sa am mainile curate a devenit reflex. Aleg sa fiu “paranoia” intr-o lume in care lucrurile se pot schimba peste noapte fara sa fii avertizat. Aleg sa fiu “paranoia” nu atat pentru mine, cat pentru altii care nu ar rezista la fel ca mine. Ca mie nu mi-e frica de faptul ca as lua virusul. Mi-e frica de cui as putea sa-l dau mai departe. Ca nu mai vorbim de mofturi, de pasarele in cap. Discutam despre vieti. Vieti omenesti.

Un om tare drag mie imi spunea de multe ori: “Oamenii se vor gandi doar la ei. Nu te astepta sa fie cineva de partea ta si sa iti vrea binele. Ii intereseaza strict de ei. Asta e lumea in care traim.” Si de multe ori mi se parea normal sa te gandesti intai la tine si apoi la ceilalti. Ei, acum au venit niste vremuri in care ar fi obligatoriu sa ne gandim la ceilalti. Si nu o facem. Pentru ca daca nu am facut-o pana acum, de ce am face-o de acum inainte?

Sunt o persoana activa. Nu-mi place sa stau degeaba. Aveam weekend-uri in care alegeam sa stau in casa din diverse motive si dupa o zi deveneam anxioasa. Eram trista si nu intelegeam de ce. Pana ieseam afara la o plimbare si imi trecea.

Sunt 3 zile de cand stau in casa. In 3 zile am facut o vizita la stomatolog ca a fost absolut necesar avand dureri mari, si o vizita la veterinar pentru vaccinul pisoiului meu, vaccin intarziat deja de 2 saptamani. Si nu voiam sa risc sa se inchida cabinetul si Cookie sa nu fie in siguranta.

Simt ca incep sa devin trista si anxioasa la cat stau in casa. Dar stiu ca fac asta cu un scop. Cookie e fericit ca ma are langa el toata ziua. Eu incerc sa ma incurajez de una singura si sa imi spun ca nu va dura mult. Jobul meu, la fel ca al multor persoane, va fi afectat o perioada de timp. Sunt oameni disperati ca vor pierde milioane de euro dupa aceasta situatie, altii plang ca nu au cu ce sa plateasca chiria luna viitoare. Si aici din nou, impartim lumea in doua.

Imi doresc sa avem cat mai putin de suferit de pe urma acestei nenorociri. Imi doresc sa ne reluam viata de inainte cat mai repede posibil. Deja imi este dor de imbratisarea unei persoane dragi. Imi este dor de “cina cu fetele”. Imi este dor sa merg in Iasi, la ai mei. Imi este dor sa ma antrenez in sala. Imi este dor de atatea…

#avem grija … #avetigrija

Din borcanul cu amintiri

In urma cu 3 ani, circula pe internet o poza cu un borcan, in care se aflau post-it-uri impaturite. Pe acele post-it-uri se aflau ganduri, evenimente petrecute, momente importante din viata cuiva.

Mi s-a parut foarte tare ideea si am preluat-o. Asa ca mi-am cumparat un borcan simpatic si am inceput sa bag in el cate un post-it; cu un gand, o actiune pe care am facut-o si m-am simtit bine sa o fac, o iesire la cina, un antrenament la sala, etc.

Multe biletele m-au facut sa mai cunosc o parte din mine. Sau sa o constientizez. Sa o apreciez si sa ma bucur ca sunt omul care sunt.

A fost o surpriza sa imi amintesc evenimente de acum 3 ani, care altfel nu mi-ar fi trecut prin gand, asa, la intamplare. Initial, ideea era sa le citesc la sfarsit de an. Nu m-a surprins ca le-am desfacut dupa 3 ani. Ca asa fac eu. Sunt nascuta in zodia Rac. Merg un pic inainte si apoi cativa kilometri inapoi. 😅

Dar a fost interesant sa le desfac si sa le citesc dupa atata timp. Ca nu e ca un jurnal unde iti asterni gandurile, apoi peste ani citesti si nu te recunosti sau nu-ti vine sa crezi ca ai putut scrie asa ceva. 😅

Sunt scrise momente din viata mea, momente ce m-au bucurat, lucruri pe care le-am realizat.

Si o sa umplu borcanul din nou. Nu in fiecare zi. De fiecare data cand ma bucura ceva, cand realizez ceva important, sau ceva marunt. E un sentiment placut sa treci prin aceste biletele dupa ani in care ai crescut, ai mai invatat cate ceva, ai evoluat, ti-ai amintit ceva frumos de care uitasesi, mai inveti cate ceva despre tine.

Tu ai un borcan cu amintiri? Daca nu, fa-ti unul. E atat de simplu!

Borcanul cu amintiri.

DAY OFF

Traim niste vremuri in care ne este foarte greu sa ne acordam timp doar pentru noi. Sau cand il avem, preferam sa ne gandim la ce mai avem de facut, ce nu am facut bine intr- o perioada a vietii noastre, care este scopul principal al calatoriei noastre. Si uitam. Uitam sa stam tolaniti si sa ne bucuram ca stam tolaniti. Eu imi doresc sa fac cat mai multe lucruri, sa experimentez, sa cunosc, sa nu pierd vremea. Dar sa si pierd vremea. Imi place sa dorm. Si ce-mi mai place sa dorm… mai ales dimineata :))

Rar am zile cum e asta. Cu o spontaneitate nebanuita, am ales sa ies la alergat in parc. Imi place sa stau in natura. Simt ca ma conectez cu mine. Si am realizat ca imi place sa alerg singura. Daca la sala ma motivez mult mai bine daca ma antrenez cu o prietena, la alergat imi place sa merg singura. E momentul meu. Si imi dau seama cat de greu ne este sa ne alocam timp pentru noi, pentru activitati marunte, care sa ne aduca satisfactie. Desi nu am obligatiile si responsabilitatile unei familii, simt ca nu-mi ajunge timpul sa fac tot ce mi-as dori. Si mai stiu ca nu acord timp suficient statului degeaba. Nu prea am cand. Sa stau si sa ma bucur de ce se intampla.

Dupa o zi ca asta, ma intreb ce ma opreste sa ma bucur de astfel de momente mai des. Sa alerg in parc, sa iau pranzul intr-un loc dragut, sa ma uit in jur si sa nu ma gandesc la ziua de maine, sa nu iau decizii, sa nu caut raspunsuri… Sa fiu si atat!

Tu cand ti-ai luat o zi in care sa fii doar tu cu tine?

Fapte si ganduri din 2019

A trecut ca vantul, vorba multora. M-am bucurat si m-am intristat. Am umblat si-am stat. Am cantat fara frica si-am tinut ritmul.

Am calatorit. Am invatat sa inot. (de 15 ani mi-am propus sa fac asta dar mi-era frica).

Am mers pentru prima oara la un festival de muzica.

Am vazut-o pentru prima oara pe P!nk intr-un concert (imi doresc sa o revad. E absolut geniala!).

Am vazut-o pe Jessie J pentru a doua oara intr-un concert! E o inspiratie pentru mine.

Am vazut-o pe Kimbra in concert in Bucuresti. Este ceva de vis femeia asta.

Am vazut-o pe Beth Hart in concert. O voi vedea si la anul. Nu am cuvinte despre ce transmite femeia asta pe scena. Mai bine mergeti sa o vedeti.

Am vazut Grecia pentru prima data. Am inceput o noua calatorie din punct de vedere profesional.

Am stat 3 luni fara Social Media! A fost absolut minunat, o sa repet experienta cu siguranta.

Am inceput sa invat (timid) sa cant la pian. Am mers (pentru prima oara) cu fratii mei la mare. Am mai fost cu ei dar separat, nu (noi suntem multi, greu ne adunam toti 6 :)) ).

A fost anul in care am ramas fara permis pentru o luna, prima oara in viata mea.

Am fost in Germania unde am revazut oameni dragi. A fost o calatorie atat de benefica sufletului meu.

Mi-am facut primul tatuaj. De la 20 de ani imi doresc unul. Anul asta mi l-am facut.

In ianuarie 2019 l-am adus pe Cookie acasa. E sufletelul meu iubit. Ii port o iubire imensa. Traim impreuna de aproape un an. Si ne e bine!

Am meditat si mi-e bine ori de cate ori meditez. Am facut sport. Am mancat sanatos dar si nesanatos. Am ras si m-am enervat. Am cunoscut oameni faini.

Am iesit la masa cu fetele si m-am bucurat de fiecare iesire. Am mers cu trotineta pentru prima oara. Mi-am cumparat prima bicicleta. Am experimentat cu o curiozitate de copil de fiecare data si m-am bucurat cu o inocenta greu de gasit (pentru unii).

Ma uit in urma si imi dau seama ca a fost un an plin. M-am bucurat de el. Sper ca si pentru voi a fost la fel.

Va doresc un An cu experiente noi. Ca atat de frumos e sa traiesti lucruri noi si sa simti ca viata e o calatorie plina de surprize. Si e bine ca ele sa fie placute! 😀

Sa fiti bine! Sanatosi si bucurosi. In fiecare zi din 2020.

La multi ani!!!