Dupa 6 ani.

6 ani au trecut. 6.

Stiai ca cifra destinului meu este 6? Nici eu nu am stiut pana de curand. Se spune ca cine are cifra destinului 6 este idealist, responsabil si echilibrat. Si uite-ma acum, stau langa tine, ma uit in urma si nu-mi mai vine sa zic nimic.

Ascult linistea. Si ma bucur ca pot sta langa tine fara sa ma apuce disperarea. Pentru ca azi ii multumesc Universului ca te mai pot avea langa mine din cand in cand chiar si in forma asta. Chiar daca nu spui nimic. Noroc de vocile din capul meu, ele ma salveaza de tacerea ta. Dar uite ca acum pot sa spun orice fara sa ma intrerupi. Sau sa ma contrazici. Dar erau faine discutiile noastre in contradictoriu. Sau cand faceam misto unul de altul. Acum chiar si momentele alea in care ma enervai pana mi se umflau venele mi se par misto.

Mi-e dor de tine dar incep sa invat sa am rabdare. Sa inteleg ca e doar o chestiune de timp pana ne vom reintalni. Ti-am mai povestit despre intalnirea de dupa. Unii spun ca nu mai ramane nimic dupa ce plecam de aici. Iar eu sunt intr-un moment al vietii mele in care nu stiu ce sa cred. Unii ar tinde sa-mi planga de mila, eu insa caut cu rabdare.

Si nici tu nu vii sa-mi spui exact cum sta treaba pe acolo. Asa ca am de asteptat. Nu stiu cat. Probabil tu stii mai bine.

Iti mai aduci aminte cand mi-ai spus: “Indragoste-te si traieste frumos!” ? Ei bine, nu prea mi-a iesit. Nu, n-o sa incep cu replici de genul “unul ca tine n-o sa mai gasesc” sau “nu te pot uita”, etc. Pentru ca da, sunt convinsa ca nu mai gasesc unul in varianta ta si nici de uitat nu as putea sa te uit… sa fim seriosi! Dar sa ma indragostesc asa cum m-am indragostit de tine, recunosc, mi-e dor. Nu, nu e cazul sa te umfli in pene.

Imi pare rau ca nu ti-am aratat mai des vulnerabilitatea mea. Aveam obiceiul sa ma arat eu cea mai puternica femeie de parca de asta aveai nevoie… tare nesuferita am mai fost. Dar le-ai avut si tu pe ale tale asa ca presupun ca suntem chit. Sau nu chiar. Pentru ca suntem in locuri diferite.

E a naibii de grea imposibilitatea de a da timpul inapoi. Mai am momente cand imi vine sa te cert ca ai plecat teleleu fara sa te intorci. Imi mai vine cateodata sa-mi iau rolul de mama dura care iti scoate ochii. Dar apoi ma gandesc la tine… si ma opresc. Imi dau seama ca nu am niciun drept. Ca nu am fost in locul tau. Si ca tu ai stiut cel mai bine ce e corect pentru tine.

Sa stii ca n-a fost usor si inca nu este usor sa accept toate ideile astea de ti le insir aici. Da, invat in fiecare zi sa accept, sa te inteleg si sa nu te judec si sa…si sa…. Acum daca erai aici ne-am fi certat. M-as fi infuriat ca m-ai lasat asa de izbeliste. Acum chipurile invat sa fiu bine cu mine, sa nu am nevoie de nimeni pentru a-mi gasi linistea interioara. In realitatea e un bullshit. Toti avem nevoie de cineva sa ne spuna ca va fi bine atunci cand ne e rau.

Tu esti aici, da’ nu prea. Ai sesizat ca am dat ochii peste cap? Ca parca te-am si auzit spunand ca esti aici, ca trebuie doar sa simt. Prostii. Eu vreau ca ochii mei sa vada ochii tai, sa te iau in brate si sa-ti simt pielea in mainile mele, sa-ti mangai parul, sa rad cu tine. Nu fi surprins, stiai de mai demult ca sunt destul de pragmatica in tot romantismul meu demodat.

Ti-as scrie cat pentru 6 ani. Dar stiu ca la anul vor fi 7… peste 2 ani vor fi 8… si tot asa. Stiu ca am de scris o viata. Nu stiu daca ma simt resemnata sau amortita de dor. Sau de durere.

Stiu doar ca sunt 6 ani de cand nu te mai am.

A ta, Lena.